Geoană îl susține pe Cioloș: O majoritate transparentă pune Guvernul la adăpost de „pseudoparteneri”

Geoană îl susține pe Cioloș: O majoritate transparentă pune Guvernul la adăpost de pseudoparteneri
Publicat: 12/11/2015, 18:22

Mircea Geoană a făcut această precizare la finalul întâlnirii pe care a avut-o joi cu premierul desemnat Dacian Cioloș.”Pe scurt, o întâlnire bună, există în acest moment premise ca în programul
de guvernare sugestiile PSRO să fie reținute și să reflectate și în aceste condiții grupul nostru parlamentar marțea viitoare va vota în favoare învestirii Guvernului Cioloș”, a declarat Geoană.

El a afirmat că guvernul de tehnocrați va avea nevoie de o majoritate parlamentară transparentă. „Spun cu toată convingerea că acest guvern, tehnocrat fiind, va avea nevoie de o majoritate explicită de susținere în Parlament și va trebui să fie pus la adăpost de tentația unor pseudoparteneri care vor încerca să negocieze fiecare vot în Parlament sau, de ce nu, să șantajeze Guvernul cu privire la interesele pe care domniile lor le au de adăpostit”, a mai spus Mircea Geoană, adăugând că aceasta este o precondiție pentru succesul Cabinetului Cioloș.

Președintele PSRO a spus că a discutat cu premierul desemnat despre nevoia ca bugetul care va fi întocmit să prevadă elemente de performanță a cheltuirii banului public, dar și despre depolitizarea în profunzime a companiilor de stat și nevoia de încetare a ciclului de clientelism politic și favoritism care drenează resursele statului român.

„Am vorbit despre transformarea EximBankului într-o bancă pentru IMM și pentru sectorul agricol, despre o bancă națională de infrastructuri, despre un fond suveran de energie și investiții publice, proiecte la care noi am lucrat și care au fost foarte bine receptate de domnul ministru”, a spus Mircea Geoană.

Președintele PSRO a mai spus că i-a transmis lui Dacian Cioloș că pentru a crea posibilitatea ca o nouă generație de partide și de oameni care doresc să facă politică diferit să aibă succes trebuie ca înainte de alegerile locale și parlamentare de anului viitor să se reducă pragul electoral de la 5% la 3%, să se introducă votul electronic și prin corespondență și, nu în ultimul rând, să se reintroducă alegerea primarilor în două tururi.

Mircea Geoană a afirmat că nu a discutat cu premierul desemnat despre lista viitorilor miniștrii, afirmând că nu este relevantă în acest moment, întrucât PSRO este interesat de posibilitatea de a avea în România „o revoluție a bunei guvernări”, „un salt de la modul extrem de opac și de netransparent în care se alocă banul public” la investiții in sănătate, educație și infrastructură.

Președintele PSRO a mai spus că Cioloș este un om sobru care crede că România poate fi mai bine administrată.

„Mi se pare un om sobru și un om care crede că România poate fi mai bine administrată. Este și convingerea mea. De aici decurge totul și o educație mai bună și o sănătate mai bună și un sistem politic mai corect și o administrație a statului mai performantă”, a spus Mircea Geoană, adăugând că la discuțiile privind bugetul pentru anul 2016 speră ca o parte din aceste priorități să fie reflectate.

Cât privește depolitizarea nivelului doi al adiministrației publice-prefecții și a secretarii de stat-Geoană a afirmat că nu se urmărește schimbarea unei camarile politice cu alta, afirmând că este important să existe criterii stricte de performanță la intrarea în administrația publică.

Întrebat dacă vor fi aduși în structurile statului oameni de la Bruxelles sau din spațiul european, Geoană a afirmat că nu a discutat acest lucru cu premierul desemnat, precizând însă că „faptul că un număr de profesioniști români care au experiență la Bruxelles, la Banca Mondială, în companii internaționale ar accepta să slujească statul român” este un lucru care trebuie încurajat.

Mircea Geoană a spus că potrivit calendarului stabilit de Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor trebuie să fie făcute publice pentru ca luni comisiile de specialitate să facă deja audierile iar marți plenul reunit să dea votul de învestire. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină